L-V : 730 - 2200
S-D : 800 - 2200
Casa EMA este un centru SPA deschis la data de 1 octombrie 2011 în Bistrița. Este unul din cele mai complexe centre de acest fel din țară, existând o mare varietate de servicii, oferite la cel mai înalt nivel atât locuitorilor orașului nostru cât și celor din zonele limitrofe, județe vecine, turiști din toată țara si internaționali.
Așadar, Casa EMA a devenit un reper pentru orașul și județul nostru în tot ceea ce înseamnă sport și relaxare, reușind să pună la dispoziție o mare varietate de activități de petrecere a timpului liber.
Pentru că avem cu toții nevoie de cineva și ceva cu adevărat „Relaxant. Activ. Sănătos”.
CASA EMA ESTE RĂSPUNSUL !
Manager General
M-aș descrie în mai puține cuvinte decât lucrurile pe care le fac. Mă simt în largul meu la fiecare nouă provocare și sunt dornic să mă perfecționez. Iubesc să formez echipa alături de care să visez măreț și să-mi îndeplinesc visele cu tact si eleganță.
Administrator
Sunt o persoană ambițioasă și motivată, ma plictisesc ușor și încerc să găsesc tot timpul noi metode de a rezolva lucruri, fie ele de natură personală sau profesională. Îmi place muzica și sportul și practic câte ceva din ambele pentru a menține un echilibru intern.
Psiholog
Pornind de la principiul că suntem capabili să ne schimbăm folosindu-ne în mod conştient de propriile intenţii şi resurse, în rolul meu de psihoterapeut te voi ajuta să te cunoşti mai bine şi să ajungi să te accepţi, să iei decizii bine-gândite care au fost trecute prin filtrul raţiunii şi să produci acele schimbări pe care ţi le doreşti.
Recepție
Sunt o persoană dedicată și foarte muncitoare, căreia îi plac provocările. Sunt o fire calmă, prietenoasă, de încredere și independentă. Iubesc natura și în timpul liber îmi place să călătoresc, să vizitez și să ies cu prietenii.